Home » Știință » Care este preţul unui sejur all-inclusive în primul hotel din spaţiu. Primele bilete au fost deja vândute

Care este preţul unui sejur all-inclusive în primul hotel din spaţiu. Primele bilete au fost deja vândute

Care este preţul unui sejur all-inclusive în primul hotel din spaţiu. Primele bilete au fost deja vândute
Publicat: 26.01.2019
Staţia Aurora este un hotel de lux situat în spaţiu, dezvoltat de echipa Orion Span. Primii turişti ar putea ajunge în anul 2022 pe staţie, relatează CNN.

Conform publicaţiei The Architect, hotelul va fi primul din lume de acest fel, dacă planurile echipei Orion Span decurg cum trebuie. De asemenea, va fi prima staţie spaţială capabilă să funcţioneza ca şi un hotel. Capsula iniţială va avea peste 13 metri în lungime şi mai mult de patru metri în lăţime. În timp există posibilitatea ca mai multe extensii să fie adăugate pentru a putea fi acomodate mai multe persoane.

Pentru a te caza la hotelul spaţial, vei fi nevoit să completezi un program de instruire cu o durată de trei luni. Programul include un curs online, cursuri la sediul Orion Span din Houston, Texas, iar în final un curs de formare chiar la bordul staţiei spaţiale.

„La o altitudine de peste 300 de kilometri, priveliştea va fi mult mai superioară faţă de cea de pe celelalte staţii spaţiale: destul de aproape pentru a fotografia oraşul tău şi îndeajuns de departe pentru a vedea mai mult decât planeta noastră. De asemenea, vor putea fi văzute numeroase răsărituri şi apusuri pentru că staţia spaţială îşi termină traiectoria în jurul Pământului la fiecare 90 de minute”,  conform site-ului Orion Span.

Continuarea pe Mediafax.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase