Home » Știință » Noul material care ”se vindecă” singur înaintea ochilor poate duce la evitarea multor catastrofe – VIDEO

Noul material care ”se vindecă” singur înaintea ochilor poate duce la evitarea multor catastrofe – VIDEO

Noul material care ”se vindecă” singur înaintea ochilor poate duce la evitarea multor catastrofe – VIDEO
Publicat: 03.02.2019
Inginerii au venit cu o nouă strategie de protejare a materialelor metalice: un înveliş care se vindecă singur în câteva secunde atunci când este zgâriat sau crăpat. Inovaţia, folosită pe post de vopsea, poate preveni apariţia micilor defecte în coroziunile localizate, care pot avaria grav metalul.

Este greu de crezut că o crăpătură mică poate duce la prăbuşirea unei structuri de metal. Dar câteodată podurile se prăbuşesc, ţevile se rup şi fuselajele se detaşează de avioane din cauza coroziunii greu de detectat din micile crăpături sau zgârieturi, scrie Science Daily.

„Coroziunea localizată este extrem de periculoasă. Este dificil de prevenit, prezis şi detectat, dar poate duce la catastrofe”, a precizat Jiaxing Huang, conducătorul studiului de la Northwestern University.

Atunci când este avariat de zgârieturi şi crăpături, sistemul creat de Huang începe să curgă şi să reconecteze partea avariată, „vindecându-se” înaintea ochilor. Cercetătorii au demonstrat că materialul se poate vindeca în mod repetat, chiar şi în acelaşi loc de 200 de ori la rând.

Deşi există câteva inovaţii asemănătoare, acele sisteme funcţionează de obicei pentru avariile de dimensiuni nanometrice. Pentru a crea un material care să se recupereze după zgârieturi mai adânci, la scară milimetrică, Huang şi echipa s-au inspirat din fluide.

„Atunci când o barcă taie prin apă, apa revine la fel ca înainte. Tăietura se vindecă repede pentru că apa curge. Am fost inspiraţi să realizăm că fluidele precum uleiurile reprezintă cel mai bun sistem de recuperare”, a adăugat Huang.

Dar uleiurile obişnuite sunt prea uşoare, astfel că savanţii au creat un sistem cu proprietăţi contrastante: suficient de fluid pentru a curge automat dar nu suficient de fluid încât să se scurgă de pe suprafaţa metalică.

Oamenii de ştiinţă au creat o reţea de particule uşoare (capsule de grafen) pentru a îngroşa uleiul. Reţeaua fixează căptuşeala pe metal pentru a împiedica curgerea. Atunci când reţeaua este afectat de o crăpătură sau o zgârietură, eliberează uleiul pentru a curge şi a se reconecta. De asemenea, Huang precizează că materialul poate fi realizat cu orice particulă uşoară, nu doar grafenul.

Învelişul se ataşează foarte bine de metal, chiar şi în condiţii mai vitrege, precum în apă şi în medii chimice precum băile de acid. Cu acesta se pot vopsi picioarele podurilor, vapoarele şi alte structuri de metal care sunt expuse apei şi/sau aerului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un nou material bazat pe structura plantelor poate revoluţiona tehnologia. Este de 7,5 ori mai uşor ca aerul, dar poate susţine o greutate de 6.000 de ori mai mare decât masa lui

Un nou material uimitor creat de o româncă poate obţine electricitate din corpul uman

Oamenii de ştiinţă au creat un material 2D cu proprietăţi magnetice care va revoluţiona tehnologia

Tare ca piatra, dar elastic precum cauciucul. Un nou material poate revoluţiona multe tehnologii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase