Home » Știință » În curând putem spune la revedere uneia dintre cele mai luminoase şi enigmatice frumuseţi de pe cer – FOTO

În curând putem spune la revedere uneia dintre cele mai luminoase şi enigmatice frumuseţi de pe cer – FOTO

Publicat: 03.02.2019
Timp de peste un secol şi jumătate, Eta Carinae a fost un dintre cele mai luminoase şi misterioase stele din partea de sud a Căii Lactee. Dar într-un deceniu, nebuloasa creată de aceasta nu se va mai putea vedea atât de clar.

O parte din natura stelei a fost scoasă la iveală în 1847, când, într-o erupţie gigantică, a dus la crearea unei nebuloase numită Homunculus (micul om). Evenimentul a făcut ca Eta Carinae să fie a doua cea mai luminoasă stea pe cerul Emisferei Nordice după Sirius, relatează Phys.

Un studiu recent arată că Homunculus va fi obstrucţionată de creşterea în luminozitate chiar a stelei Eta Carinae. Creşterea este atât de rapidă încât în 2036 steaua va fi de 10 ori mai luminoasă decât nebuloasa.

Dar există şi o veste bună. O echipă de 17 cercetători condusă de astronomul brazilian Augusto Damineli, cu ajutorul lui Anthony Moffatt de la Université de Montréal, crede că luminozitatea în creştere lui Eta Carinae nu este caracteristică stelei. Creşterea este cauzată de disiparea prafului norului poziţionat exact în faţa ei aşa cum se vede de pe Pământ.

Cum arăta nebuloasa în 2000 – imaginea realizată de telescopul spaţial Hubble (stânga) şi cum va arăta în 2032 (dreapta). Credit: NASA/Université de Montréal

Acest nor, aşa cum susţin savanţii în noul studiu publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, blochează o mare parte din lumina stelei care emană spre Terra. Nebuloasa Homunculus poate fi văzută în mod direct pentru că este de 200 de ori mai mare decât norul de praf, iar strălucirea sa este în mare parte neafectată.

În 2032 (+/- 4 ani), norul se va disipa, astfel că luminozitatea stelei va ajunge la maxim, iar nebuloasa va fi pierdută în strălucirea astrului; ceea ce deschide drumul pentru o studiere mai atentă a lui Eta Carinae, inclusiv că ar fi vorba despre două stele şi nu una.

„S-au aflat mai multe lucruri despre acest obiect unic pe cer, dar acesta este cel mai important”, a precizat Moffat. „Ne poate permite să cunoaştem adevărata natură a motorului central şi ne poate arăta dacă este un sistem binar a două stele masive”, a conchis astronomul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Astronomii au descoperit o stea enigmatică ce are o vârstă apropiată de cea a Universului

Descoperire remarcabilă cu privire la una dintre cele mai luminoase stele de pe cerul nostru. ”Este foarte aproape să se dezintegreze”

Un nou studiu arată că vânturile stelare, materia-sursă a Universului, au ”cocoloaşe”

Caz unic în astronomie care i-a contrariat pe cercetători: o stea a explodat, a supravieţuit, apoi a explodat din nou după 60 de ani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă din viața sa
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă ...