Home » Știință » Israelul urmează să intre într-un grup select de ţări care au trimis nave spaţiale pe Lună

Israelul urmează să intre într-un grup select de ţări care au trimis nave spaţiale pe Lună

Israelul urmează să intre într-un grup select de ţări care au trimis nave spaţiale pe Lună
Publicat: 20.02.2019
Israelul şi-a propus să asolizeze cu o navă spaţială pe suprafaţa Lunii. Nava Bereşeet (Începutul) va fi lansată din Cape Canaveral Air Force Station cu o rachetă Falcon 9 a SpaceX în această săptămână. Se aşteaptă ca aceasta să ajungă la destinaţie pe 4 aprilie.

Organizaţia non-prosit SpaceIL şi Industria Aerospaţială din Israel au anunţat că lansarea este stabilită pentru vineri, ora 03:45 a.m. (ora României), scrie Fox News.

Nava va duce Israelul într-un grup select de naţiuni. Doar alte trei ţări au aselenizat: Statele Unite, Uniunea Sovietică şi China. O probă de impact a Indiei s-a prăbuşit intenţionat pe Lună în 2008. Anul următor, nava spaţială Kaguya a Japoniei a fost orientată spre prăbuşire pe suprafaţa satelitului natural.

De asemenea, Bereşeet va fi prima misiune privată care va ajunge pe Lună. Demersul a apărut în urma competiţiei Lunar XPRIZE organizată de Google. Aceasta, cu premiul de 30 de milioane de dolari, a fost terminată fără câştigător, întrucât nicio echipă dintre cele 5 finaliste nu s-a încadrat în termenul limită de 31 martie 2018 pentru lansarea spre Lună.

Totuşi, echipa israeliană a continuat dezvoltarea navei spaţiale de 180 de kilograme, iar lansarea de la SLC-40 (SpaceX’s Launch Complex 40) de această săptămână generează mult interes.

După o călătorie care va dura două luni, sonda va aseleniza în Mare Serenitatis din emisfera nordică a satelitului nostru natural. SpaceIL notează că situl are anomalii magnetice, iar magnetometrul de la bordul lui Bereşeet va efectua măsurători. Datele prelevate cu acest instrument, dezvoltat de Weizmann Institute of Science din Israel, vor fi împărţite cu NASA.

Alături de misiunea ştiinţifică, nava spaţială va duce pe lună o capsulă a timpului. Formată din trei discuri, aceasta include date precum simboluri ca steagul şi imnul naţional al Israelului. Dicţionare în 27 de limbi sunt de asemenea incluse pe discuri, alături de Biblie (Vechiul Testament) şi o carte de copii inspirată de misiune.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Eclipsa totală de Lună: Imagini impresionante din timpul fenomenului astronomic din 21 ianuarie 2019 – FOTO + VIDEO

Cele mai romantice destinaţii pentru nuntă şi luna de miere

Sonda NASA a observat vehiculul spaţial al Chinei de pe partea nevăzută a Lunii – FOTO

Pământul şi Luna au fost suprinse într-o imagine epică

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase