Home » Știință » Imagine uimitoare a unui ”păianjen albastru” pe suprafaţa lui Marte surprinsă de ESA şi Roscosmos – FOTO

Imagine uimitoare a unui ”păianjen albastru” pe suprafaţa lui Marte surprinsă de ESA şi Roscosmos – FOTO

Publicat: 23.03.2019
O imagine realizată de ExoMars Trace Gas Orbiter, o misiune a Roscosmos şi ESA, a arătat ceea ce pare a fi un păianjen albastru păros, care îşi întinde picioarele pe suprafaţa marţiană.

În realitate, nu poate fi vorba de ceva organic. Aşa-zisul păianjen este un tipar lăsat pe o creastă de mai mulţi diavoli de nisip, atunci când sute sau chiar mii de tornade s-au format în regiune, scrie Fox News.

ExoMars a ESA şi Roscosmos a capturat imaginea pe 8 februarie în regiunea marţiană Terra Sabaea, folosind instrumentul CaSSIS (Color and Stereo Surface Imaging System). Urmele albastre reprezintă părţi din creastă care pot fi erodate de vânturile tornadelor. Deşi de fapt culoarea materialului expus de tornade este roşu închis, arată albastru în imagine pentru că tehnica sporeşte contrastul dintre trăsăturile de suprafaţă.

Credit: ESA/Roscosmos/CaSSIS, CC BY-SA 3.0 IGO

Încă nu se ştie de ce atât de mulţi diavoli de nisip (sau tornade de nisip) converg de-a lungul culmii. O explicaţie ar fi că munţii regiunii pot avea un efect asupra curgerii maselor de aer, astfel contribuind la formarea tornadelor.

Alte fotografii prezentate recent de misiunea comună Roscosmos şi ESA dezvăluie trăsături foarte bine păstrate ale suprafeţei Planetei Roşii, structuri 3D ale craterelor, dunelor şi altor formaţiuni (imaginile le puteţi găsi la acest articol).

„Păianjenul păros” nu este prima imagine cu trăsături bizare de pe suprafaţa planetei Marte. În 1976, nava spaţială Viking 1 a NASA a realizat o imagine a unui munte pe Marte care avea o asemănare cu o faţă umană, iar roverul Curiosity a realizat o imagine a unei trăsături care semăna cu un şobolan, o şopârlă sau cu o linguriţă plutitoare. Desigur, era vorba despre roci cu forme ciudate.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

NASA ar fi distrus accidental moleculele organice de pe Marte în timpul misiunii din 1970

AUDIO Savanţii au creat melodia răsăritului de pe planeta Marte, cu ajutorul tehnicilor de convertire a imaginilor în sunet

“Păianjenii” de pe Marte: ce sunt aceste bizare formaţiuni care nu seamănă cu nimic din ceea ce există pe Terra?

Indiciile vieţii de pe Marte, descoperite într-un deşert din Chile

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase