Prima pagină Stiinta

Primul medicament pentru depresia postnatală, aprobat în SUA

Mihaela Stoica 03.25.2019 | ● Vizualizări: 544

Primul medicament împotriva depresiei postnatale, numită şi depresie postpartum, a fost aprobat pentru folosire în SUA de către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA).

Medicamentul, denumit brexanolone (marca Zulresso), este administrat intravenos pe parcursul a 60 de ore numai în centre de îngrijire medicală sub supraveghere medicală, potrivit FDA.

Brexanolone este diferit de toate tratamentele aprobate pentru depresie, a afirmat dr. Kristina Deligiannidis, din cadrul Zucker Hillside Hospital din New York, care a fost implicată în studiile clinice care au condus la această aprobare. 



Medicamentul este o versiune sintetică a steroidului allopregnanolone, care se regăseşte natural în corpul oamenilor. Acest steroid este un derivat din progesteron, hormonul sexului feminin, şi este produs în creier şi ovare, dar şi în placentă, în timpul sarcinii. 
 
Este cunoscut că nivelul de allopregnanolone din sânge creşte în timpul sarcinii şi scade rapid după naştere. Totodată, se crede că fluctuarea nivelurilor acestui steroid provoacă schimbări în creier care contribuie la depresie şi anxietate în cazul unor femei, potrivt  Sage Therapeutics Inc., compania care produce brexanolone.
 
Nu se ştie cum brexanolone funcţionează exact pentru a trata depresia postnatală, însă se crede că medicamentul modifică răspunsul la stres al organismului, care este anormal la femeile cu depresie postpartum, a afirmat dr. Kristina Deligiannidis pentru Live Science. Medicamentul se leagă de receptorii GABA, care au un rol în multe funcţii ale creierului. 
 
Legătura poate inversa sau „reseta” activitatea creierului legată de simptomele depresiei postnatale, a precizat compania producătoare.
 

De ce este diferit de alte medicamente pentru depresie

Potrivit doctoriţei Deligiannidis, Brexanolone funcţionează diferit de alte medicamente pentru depresie, care nu se leagă de receptorii GABA. Medicamentele din clasa benzodiazepine, denumite şi tranchilizante, se leagă de un alt tip de receptori GABA, diferit de brexanolone, şi au o funcţie diferită, a mai spus medicul.
 
Două studii clinice în care au fost implicate 250 de femei cu depresie postnatală au scos la iveală că, în 60 de ore de tratament, 50% dintre cele care au primit brexanolone nu mai erau depresive clinic comparativ cu 25% care au primit placebo. Depresia clinică a fost evaluată prin completarea unor chestionare în urma cărora femeile au primit un scor de depresie.
 
O singură perfuzie cu acest medicament are efect cel puţin 30 de zile, timpul maxim în care femeile au fost urmărite pe parcursul studiului. Deligiannidis a mai spus că, pe măsură ce medicii vor prescrie medicamentul, vor înţelege mai bine cât durează efectele după 30 de zile. Însă o perioadă de o lună dă doctorilor posibilitatea să aplice alte tratamente pentru depresie, ale căror efecte nu sunt imediate, precum terapia prin vorbire, a mai spus aceasta.
 
Deoarece femeile care au primit brexanolone au experimentat sedarea excesivă şi pierderea bruscă a cunoştinţei, medicamentul trebuie administrat sub supraveghere medicală, afirmă FDA.
 
Compania care produce acest medicament are în teste clinice o substanţă similară pentru depresia postpartum care să fie luată sub formă de pastilă o dată pe zi, nefiind încă aprobată de FDA.
 
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, una din opt femei poate avea depresie postnatală în primele luni după naştere, iar cele mai întânite simptome ale acestei tulburări sunt lipsa de concentrare, calitatea slabă a somnului, sentimentul de vinovăţie exagerată, incapacitatea de a-şi controla emoţiile, modificarea apetitului şi, nu în ultimul rând, gânduri de sinucidere care în unele cazuri se transformă în fapte.