Prima pagină Stiinta

Vehiculele electrice cu autonomie mai mare chiar şi decât cele cu combustibil fosil pot deveni în scurt timp o realitate

Aurelian Mihai 04.12.2019 | ● Vizualizări: 1823
Foto: arhiva     + zoom
Galerie foto (1)

Promisiunea vine din partea Innolith, o firmă suedeză specializată în dezvoltarea de acumulatori cu densitate mare. Reprezentanţii afirmă că au creat primul acumulator Li-ion cu densitate de stocare a energiei de 1000 Wh/kg.

Cel mai avansat tip de acumulator folosit în prezent pentru echiparea vehiculelor Tesla din seria Model 3 are o densitate de patru ori mai mică (250 Wh/kg), iar furnizorul Panasonic promite creşterea acesteia la 330 Wh/kg. Ceva mai ambiţios, departamentul american pentru energie finanţează un proiect pentru dezvoltarea de acumulatori cu densitate de 500 Wh/kg, ale cărui rezultate se lasă deocamdată aşteptate, scrie go4it.

Dacă inovaţia celor de la Innolith este reală şi poate fi testată, compania a reuşit un salt de câteva generaţii în dezvoltarea acumulatorilor cu tehnologie litiu-ion.

De cel puţin patru ori mai compact decât acumulatorii obişnuiţi pentru vehicule electrice, produsul suedezilor face posibilă obţinerea unei autonomii de cel puţin 1.000 de km cu o singură încărcare, sau chiar mai mult dacă spaţiul pentru instalarea acumulatorilor este suficient. Ca o  comparaţie, un vehicul Tesla Model S cu echipare Long Range poate parcurge doar 539 de km cu o singură încărcare.



Chiar dacă tehnologia dezvoltată de Innolith foloseşte în continuare un electrolit de tip lichid, acestea a primit modificări importante în compoziţia chimică, solvenţi organici foarte inflamabili fiind înlocuiţi cu o alternativă anorganică mai stabilă şi sigur de folosit.

Innolith promite că va aduce pe piaţă noul tip de acumulator în intervalul 2022-2024, produs în serie limitată la o fabrică din Germania. Compania speră să licenţieze tehnologiile către marii producători de acumulatori şi vehicule electrice.