Home » Știință » O echipă de cercetători a reuşit să creeze un procedeu de obţinere a hidrogenului cu emisii de carbon minime

O echipă de cercetători a reuşit să creeze un procedeu de obţinere a hidrogenului cu emisii de carbon minime

O echipă de cercetători a reuşit să creeze un procedeu de obţinere a hidrogenului cu emisii de carbon minime
Publicat: 29.05.2019
Industria producerii hidrogenului este unul din marii poluatori, aproximativ 3% din emisiile globale de dioxid de carbon, din această cauză orice inovaţie care reuşeşte să reducă acest procent reprezintă un avantaj în lupta cu încălzirea globală.

O echipă de cercetători din Danemarca a dezvoltat o metodă prin care se poate produce hidrogen pornind de la metan din care să rezulte  mult mai puţin dioxid de carbon. Echipa de la Laboratorul pentru Tehnologii chimice şi Centrul pentru Chimie Sustenabilă din Ghent au dat publicităţii un articol în care este detaliat acest proces şi implicaţiile acestuia, notează Techxplore.

Industria producerii hidrogenului este foarte profitabilă şi foarte extinsă, producând în medie aproximativ 60 de milioane de tone anual, care ajunge să fie folosit în producerea metanolului sau a amoniacului pentru agricultură. De asemenea, industria hidrogenului se dovedeşte a fi un mare poluator, eliberând în atmosferă 3% din cantitatea globală de dioxid de carbon.

În prezent, hidrogenul este produs printr-un proces care implică arderea de gaz natural, piroliză, pentru a încălzi metan şi apă pentru a face ca moleculele acestora două să formeze un compus numit singaz. Procedeul echipei din Danemarca presupune înlocuirea pirolizei care foloseşte gaz natural cu electricitatea, scăzând seminificativ cantitatea de dioxid de carbon emisă pentru producerea hirdogenului.

Echipa de cercetători raportează că că dispozitivul proiectat de către ei şi care reduce emisiile de carbon este mult mai mic în comparaţie cu instalaţiile convenţionale. Prin utilizarea electricităţii devine astfel mult mai uşor şi eficent să încălzeşti mixtura de apă şi metan, fără a mai produce dioxid de carbon.

Cercetătorii argumentează că dispozitivul proiectat de ei va fi alimentat de către energie electrică din surse regenerabile, atunci reducerea amprentei de carbon a industriei hidrogenului poate fi dramatică, scăzând de la 3% global la doar 1%.

Citeşte şi:

Crestere alarmanta a concentratiei de metan in atmosfera

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase