Prima pagină Stiinta

NASA caută modalităţi de a creşte plante în spaţiu

Adrian Popovici 07.02.2019 | ● Vizualizări: 532

NASA caută metode prin care să crească plante pentru hrană în condiţii de gravitaţie zero.

Agenţia spaţială nord-americană şi Fairchild Tropical Botanical Garden organizează un concurs inedit, prin care participanţilor li se cere să vină cu un proiect pentru creşterea culturilor agricole în spaţiu, notează Futurism.
 
Provocarea lansată participanţilor presupune crearea unei gărdini trdimensionale care să ocupe 50 de centrimetri cubici şi care să poată funcţiona la bordul unei navete spaţiale.
 
Pe lângă aspectul inedit al acestui concurs, acesta are şi o parte cât se poate de serioasă. Proiectarea unui sistem de grădinărit care să poată fi implementat în condiţiile gravitaţiei zero se poate dovedi extrem de importantă pentru viitoarele misiuni spaţiale şi pentru eforturile de colonizare a altor planete.
 
Concursul, numit „Growing Beyond Earth”, are trei categorii: pentru elevii de liceu, pentru studenţi şi pentru profesionişti. Câştigătorii acestei competiţii vor fi anunţaţi în luna martie a anului viitor.
 
Creşterea unor plante în spaţiu nu reprezintă o premieră pentru misunile spaţiale, astronauţii crescând până acum salată verde. Totuşi, creşterea unor culturi în spaţiul cosmic rămâne o provocare, deoarece, deşi  în acel mediu plantele nu sunt constrânse de gravitaţie, ele tot se vor îndrepta către o sursă de lumină.
 

Citeşte şi:

Astronauţii nu se hrănesc suficient în spaţiu deoarece hrana pluteşte în stomacul lor

Ce vor mânca astronauţii în călătoria spre Marte?



Ce se întâmplă cu creierul atunci când gravitaţia este zero

Care este mâncarea preferată a astronauţilor?

 

Tag-uri: nasa | hrana | plante | spatiu | colonizare

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI