Home » Știință » Cel mai mic aparat de rezonanţă magnetică poate scana chiar şi atomi

Cel mai mic aparat de rezonanţă magnetică poate scana chiar şi atomi

Publicat: 09.07.2019
Una dintre cele mai cunoscute aplicaţii ale rezonanţei magnetice este în domeniul medical, unde este folosită pentru a scana organele pacienţilor.

O echipă de cercetători americani şi coreeni a prezentat, într-un articol din revista Nature Physics, reuşita dezvoltării unui aparat de rezonanţă magnetică atât de puternic încât poate să scaneze un singur atom, notează Futurism.

În general, aparatele de rezonanţă magnetică funcţionează folosind magneţi şi unde radio pentru a schimba modul în care protonii dintr-un obiect sau din corpul unui pacient se învârt, după care, cu ajutorul energiei produse de către aceste particule, se realizează o imagine.

Pentru acest studiu, cercetătorii au ataşat o serie de atomi de fier magnetizaţi unui microscop de forţă atomică. După acest pas, cercetătorii au trecut vârful microscopului prin atomi de fier şi de titaniu aflaţi pe o suprafaţă de oxid de magneziu. În acest punct,  atomii au fost supuşi unui câmp magnetic foarte puternic care a interferat cu electronii acestora. 

În punctul în care mişcarea electronilor a fost întreruptă, oamenii de ştiinţă au folosit unde radio pentru a obţine o imagine a energiei eliberate de particulele atomice.

Pe lângă faptul că această echipă a reuşit să inventeze o modalitate prin care să poată fi studiaţi atomii mai în detaliu, munca lor poate oferi noi posibilităţi pentru dezvoltarea tehnologiei computerelor cuantice sau a proiectării unor noi materiale.

„Putem vedea acum ce ne-a fost imposibil până acum”, explică Christopher Lutz, membru al echipei care a lucrat la acest proiect.

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se prefac angajați bancari

Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens

Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?

Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman

Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece

Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023

Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”

Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare