Home » Știință » Folosind CRISPR, cercetătorii au vindecat în premieră un şoricel de HIV

Folosind CRISPR, cercetătorii au vindecat în premieră un şoricel de HIV

Folosind CRISPR, cercetătorii au vindecat în premieră un şoricel de HIV
Publicat: 05.07.2019
O echipă a reuşit să trateze de HIV un şoricel folosind o combinaţie dintre editarea genetică CRISPR şi medicamente antiretrovirale.

Extinderea SIDA şi gravitatea efectelor acestora reprezintă un motiv de îngrijorare pentru autorităţi şi cercetători. De aceea, în studiile care lucrează la medicamente şi terapii care să ţină sub control şi chiar să trateze această maladie se investesc o gamă largă de resurse.

Un astfel de studiu este cel al cercetătorilor de la Universitatea Nebraska. Aceştia au reuşit să trateze un şoricel de SIDA folosindu-se de tehnologie de editare genetică CRISPR-Cas9 în conjuncţie cu medicaţia antiretrovirală, notează Science Alert

Pericolul reprezentat de către virusul HIV provine din faptul că poate eluda medicamentaţia care este administrată împotriva acestuia şi chiar să îşi ascunde materialul genetic în interiorul celulelor umane.

Cercetarea desfăşurată de cercetătorii de la Universitatea Nebraska a folosit o serie de şoricei care au fost proiectaţi să prezinte o biochimie asemănătoare celei umane. După ce au fost infectaţi cu virsul HIV, cercetătorii au folosit o combinaţie de medicamente antiretrovirale de lungă durată pentru a ţine virusul sub control câtă vreme tehnologia de editare genetică a fost folosită pentru a „vâna” genele din interiorul celulelor subiecţilor.

Acest studiu aduce cu sine două veşti bune. Pe de o parte este faptul că cercetătorii sunt mai aproape acum de a identifica un tratament pentru HIV-SIDA şi, deci, posibilitatea de a pune un sfârşit milioanelor de decese din cauza acesteia. Pe de altă parte, cercetătorii au demonstrat şi un nivel fără precedent de precizie al tehnologiei CRISPR-Cas9, arătând că aceasta poate fi folosită pentru „disecţia” unei secvenţe genetice precise.

Din păcate, trebuie să fim conştineţi de faptul că există şi unele veşti rele care vin la pachet cu aceste veşti bune. Deşi perspectiva unui tratament sau a unei terapii este în mod cert mai apropiată, nu trebuie să uităm faptul că subiecţii folosiţi, şoriceii de laborator, nu pot oferi detalii exacte asupra modului în care aceeaşi combinaţie ar putea funcţiona şi în cazul oamenilor.

Veştile proaste sunt legate şi de CRISPR, care, deşi pare o tehnologie care promite multe, de asemenea este relativ recentă. Iar din cauza faptului că rămân atât de multe controverse legate de evoluţia organismelor după ce asupra lor a fost folosită editarea genetică, autorităţile care se ocupă de aprobarea medicamentelor şi a aprobărilor pentru testele clinice pe subiecţi umani rămân suspicioase şi nu aprobă astfel de proiecte.

Citeşte şi:

Premieră mondială! Virusul HIV, folosit cu succes în tratarea unei maladii letale la copii

A fost creat un nou tratament anti-HIV mai simplu dar la fel de eficient ca terapiile clasice

Specialiştii au descoperit o nouă pistă pentru eliminarea celulelor rezervor ale HIV

A doua persoană din lume vindecată de HIV după un transplant de celule stem

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase