Prima pagină Stiinta

Microgravitaţia poate ucide majoritatea celulelor canceroase. Un experiment de pe Staţia Spaţială va testa acest lucru

Mihaela Stoica 12.09.2019 | ● Vizualizări: 1822

Călătoria în spaţiu implică o serie de riscuri pentru sănătate, ca urmare a expunerii la doze mari de radiaţii solare şi cosmice, dar şi a microgravitaţiei care are efecte asupra fiziologiei umane.

Cel mai bun exemplu în acest sens este astronautul american Scott Kelly, care a petrecut 340 de zile în spaţiu, fiind cea mai lungă călătorie în afara Terrei efectuată de către un om. La întoarcerea pe Terra şi în urma multitudinii de teste la care a fost supus, s-a constatat că nu suferea doar de degenerare musculară şi osoasă, funcţionarea unor organe era diminuată, avea probleme de vedere şi suferise şi modificări la nivel genetic.

Microgravitaţia poate avea, însă, şi beneficii medicale majore. Încă din 2014, Joshua Chou, specialist în ingineria biomedicală la Universitatea de Tehnologie Sydney, a investigat cum microgravitaţia poate afecta medicamentele şi celulele din corpul oamenilor.

Pentru a testa în cele mai bune condiţii acest lucru, Chou va conduce o misiune de cercetare care va avea loc la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) la începutul anului viitor. Acolo va fi testată o nouă metodă pentru tratarea cancerului, care se bazează pe microgravitaţie, potrivit Science Alert.

Chou afirmă că a fost inspirat în această cercetare de o discuţie pe care a avut-o în trecut cu astrofizicianul Stephen Hawking, care i-a spus că nimic din Univers nu sfidează gravitaţia. Şi-a amintit de această discuţie mai târziu, când unul dintre prietenii săi s-a îmbolnăvit de cancer. „Ce s-ar întâmpla cu celulele canceroase dacă le scoatem din gravitaţie?”, s-a întrebat atunci Joshua Chou.

Celulele canceroase se simt reciproc şi astfel se unesc

Cancerul este o boală în care celulele încep să se dividă incontrolabil şi să se răspândească în diferite părţi ale corpului, punând stăpânire pe ele. Celulele canceroase fac acest lucru reunindu-se pentru a forma o tumoră solidă în corp, care creşte până când celulele bolnave invadează ţesuturile sănătoase, precum inima, plămânii, creierul, ficatul, pancreasul etc.

În toate cercetările pe care le-au realizat până acum, oamenii de ştiinţă nu au putut să depisteze punctul în care celulele canceroase invadează ţesuturile sănătoase. Cu toate acestea, procesul prin cancerul creşte şi se răspândeşte pare să indice că există o modalitate prin care celulele sunt capabile să se simtă şi să graviteze pentru a forma o tumoră.

Până acum, cercetările biomedicale au arătat că singurul mod prin care celuele canceroase se pot simţi reciproc este legat de forţele mecanice care acţionează într-un mediu în care există gravitaţie. Acest lucru l-a motivat pe Chou să se gândească la modalităţi prin care lipsa gravitaţiei ar putea împiedica capacitatea celulelor canceroase de a se împărţi şi răspândi.

80-90% dintre celulele a patru tipuri letale de cancer au fost neutralizate

Chou şi echipa sa au testat, în laborator, efectele microgravitaţiei asupra celulelor canceroase, cu ajutorul unui dispozitiv creat de unul dintre studenţii lui. Rezultatele s-au dovedit a fi încurajatoare. „Cercetarea noastră a arătat că, atunci când sunt plasate într-un mediu microgravitaţional, 80 - 90% dintre celulele din patru tipuri de cancere pe care le-am testat - ovarian, mamar, nazal şi de plămâni - au fost inactivate. Asta înseamnă că fie au murit, fie au plutit pentru că nu s-au mai putut susţine. Aceste patru tipuri de cancer sunt unele dintre cele mai greu de ucis”, a afirmat acesta.

Ce este şi mai impresionant a fost că aceste rezultate au fost obţinute doar prin modificarea forţelor gravitaţionale, fără medicamente. Când au fost supuse unor condiţii de microgravitate, celulele canceroase nu au putut să se simtă reciproc şi, prin urmare, le-a fost greu să se reunească. 

Următorul pas, care se va fi făcut la începutul anului viitor, va implica trimiterea experimentului către ISS, la bordul unui modul spaţial special conceput. Chou şi colegii săi vor putea monitoriza de pe Terra progresul experimentului care va dura şapte zile.

La final, celulele vor fi îngheţate pentru a fi readuse pe Pământ, unde Chou şi colegii săi le vor analiza modificările genetice. Dacă rezultatele la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale confirmă ce a descoperit în laborator, cercetătorii speră că vor putea să dezvolte noi tratamente care pot avea acelaşi efect ca microgravitaţia şi care vor neutraliza capacitatea celulelor canceroase de a se simţi reciproc.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Călătoria în spaţiu te face alt om. La propriu! Cercetătorii NASA au descoperit schimbări majore în ADN-ul astronautului Scott Kelly

Ce trebuie să faci pentru a deveni astronaut?

India a făcut un test care pune în pericol astronauţii şi Staţia Spaţială Internaţională

Lucrul surprinzător descoperit de astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională