Prima pagină Stiinta

Descoperire impresionantă la doar 100 de ani lumină de Sistemul nostru Solar: o planetă potenţial locuibilă

Redactia Descopera.ro | 01.08.2020 | ● Vizualizări: 6493

O planetă potenţial locuibilă, cu doar puţin mai mare decât Terra, a fost descoperită de satelitul TESS, al NASA, la doar 100 de ani lumină de Sistemul nostru Solar.

Planeta numită „TOI 700 d" este relativ aproape de Pământ, la doar 100 de ani lumină distanţă, au anunţat specialiştii de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, la reuniunea anuală a Societăţii Astronomice Americane din Honolulu, Hawaii.

Iniţial, Satelitul de monitorizare a exoplanetelor în tranziţie (Transiting Exoplanet Survey Satellite, TESS) a clasificat greşit steaua, ceea ce înseamnă că planetele care o orbitează au părut mai mari şi mai calde decât erau de fapt. Dar mai mulţi astronomi amatori, inclusiv un elev de liceu - care lucrează cu membrii echipei TESS - au identificat eroarea, potrivit Mediafax.

Prima eclipsă de Lună din 2020 are loc pe 10 ianuarie. La ce oră trebuie să te uiţi pe cer ca s-o vezi în toată regula

„După ce am corectat parametrii stelei, dimensiunile planetelor au fost reduse şi ne-am dat seama că era cam de dimensiunea Pământului şi că era aflată în zona potenţial locuibilă", a spus Emily Gilbert, studentă la Universitatea din Chicago.

Descoperirea a fost confirmată ulterior cu ajutorul telescopului spaţial Spitzer.

Prima descoperire realizată de TESS

Alte câteva planete similare au fost descoperite anterior, în special cu ajutorul telescopului spaţial Kepler, dar aceasta este prima descoperită de TESS, care a fost lansat în 2018.

TESS se stabilizează pe o zonă a cerului pentru a detecta dacă obiectele - planetele - trec prin faţa stelelor, ceea ce determină o scădere temporară a luminozităţii astrelor. Acest lucru permite TESS să deducă prezenţa unei planete, dimensiunea şi orbita acesteia.

Steaua TOI 700 este una de mici dimensiuni, aproximativ 40% din cea a Soarelui şi de două ori mai rece.

Cercetătorii nu au stabilit încă din ce este formată planeta TOI d şi nici care este compoziţia atmosferică şi temperatura de la suprafaţă.