Home » Știință » Canabisul poate avea efecte antibacteriene

Canabisul poate avea efecte antibacteriene

Canabisul poate avea efecte antibacteriene
Publicat: 01.03.2020
Canabigerolul (CBG) are efecte antibacteriene şi care ar putea să elimine chiar şi stafilococul auriu, conform testelor de laborator.

Cercetătorii de la Universitatea McMaster, Canada, au descoperit că unul dintre compuşii care poate fi identificat în canabis, Canabigerolul (CBG),  prezintă proprietăţi antibacteriene. De asemenea, testele efectuate pe şoricei în laborator au demonstrat faptul că poate combate infecţia cu stafilococ auriu meticilino-rezistent (MRSA), care se dovedeşte a fi greu de tratat în cazul oamenilor, notează Medicalxpress.

„În acest studiu, am investigat 18 canabinoide (n.r. compuşi din canabis) disponibile în comerţ şi toate au arătat activitate antibiotică, unele într-o proporţie mult mai mare decât altele”, explică dr. Eric Brown, profesor de Biochimie şi Ştiinţe Biomedicale al Universităţii McMaster. „Cel pe care ne-am concentrat a fost un cannabinoid non-psihoactiv numit CBG, deoarece a avut cea mai promiţătoare activitate. Am sintetizat acest cannabinoid în cantitate de masă, pentru a avea o cantitate suficient de mare pentru a ne desfăşura studiul în profunzime”, mai adaugă acesta.

În experimentele efectuate pe şoriceii infectaţi cu stafilococul auriu meticilino-rezistent, canabigerolul a împiedicat capacitatea acestora de a forma mase mari prin atacarea membranei celulare. „CBG s-a dovedit a fi minunat în tratarea bacteriilor patogene. Rezultatele sugerează un  potenţial terapeutic real pentru cannabinoizi ca antibiotice”, explică dr. Brown.

Deşi canabigerolul a prezentat un potenţial ridicat în ceea ce priveşte distrugerea patogenilor, oamenii de ştiinţă ţin să sublinieze şi faptul că acest compus se dovedeşte a fi toxic pentru celulele organismelor-gazdă. „Acesta deschide o fereastră terapeutică, dar una îngustă, pentru a dezvolta acest compus într-un medicament. Următorii paşi pe care trebuie să îi urmăm trebuie să îmbunătăţească compusul, pentru a fi mai specific pentru bacterii şi să prezinte o toxicitate mai mică”, a declarat dr. Brown.

Studiul a fost publicat în ACS Infectious Diseases.

Citeşte şi:

Consumul de canabis, legat de formarea amintirilor false

Consumul regulat de canabis ar putea duce la schimbări structurale ale inimii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece