Home » Știință » Mercur ar putea avea depozite de gheaţă care s-au format în condiţii extreme

Mercur ar putea avea depozite de gheaţă care s-au format în condiţii extreme

Mercur ar putea avea depozite de gheaţă care s-au format în condiţii extreme
Publicat: 21.03.2020
Temperaturile de pe Mercur pot atinge şi 400 de grade Celsius în timpul zile şi asta datorită proximităţii faţă de Soare.

O echipă de cercetători de la Universitatea Georgia, Statele Unite ale Americii, propune o ipoteză neobişnuită: pe Mercur, cea mai mai apropiată planetă de Soare, ar putea exista depozite de gheaţă, notează Phys. O astfel de teorie poate părea contrainduitivă, mai ales că cantitatea de radiaţii solare care ajunge pe Mercur face ca în timpul zilei temperaturile să crească chiar şi la 400 de grade Celsius.

„Aceasta nu este o idee ciudată, apărută din senin. Mecanismul chimic de bază a fost observat de zeci de ori în studii de la sfârşitul anilor 1960 […] Dar asta a fost pe suprafeţe bine definite. Aplicarea acestei chimii pe suprafeţe complicate precum cele de pe o planetă este o cercetare de ultimă oră”, explică Brant Jones, cercetător al Facultăţii de Chimie şi Biochimie din cadrul Universităţii Georgia.

Oamenii de ştiinţă au plecat de la studiile anterioare care au demonstrat că pe suprafaţa lui Mercur se află grupări hidroxil (OH0), care sub impulsul primit de la radiaţiile solare s-ar putea ciocni şi forma molecule de apă. Aceste molecule ar fi ulterior purtate în atmosferă şi ar ajunge în alte puncte ale planetei. O parte dintre aceste molecule ar putea ajunge în atmosfera superioară şi de acolo în spaţiul interplanetar, în timp ce unele ar putea să ajungă la cei doi poli ai planetei, care au o expunere minimă la lumina solară şi unde temperaturile pot coborî până la -200 de grade Celsius. Apa care ajunge la polii planetei s-ar putea acumula în craterele din aceste regiuni şi să formeze o serie de depozite de gheaţă, ferite de lumina Soarelui şi de lipsa unei atmosfere care să transfere căldura.

În 2011, sonda NASA care a trecut prin apropierea planetei Mercur a confirmat faptul că la polii acesteia s-ar afla depozite de gheaţă, fiind adusă de către comete şi meteoriţi. Totuşi, oamenii de ştiinţă au luat în calcul posibilitate ca o parte din respectiva apă, aproximativ 10% din apa de pe Mercur, după cum arată acest studiu, să provină din alte surse.

Studiul urmează să fie publicat în Astrophysical Journal Letters.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin