Prima pagină Stiinta

Fabrica de stele

Catalin Beldea 05.14.2008 | ● Vizualizări: 437
Fabrica de stele     fabrica, stele, Soare, Terrna, gravitatie, Rho Ophiuchi, Antares, constelatie, stea + zoom
Galerie foto (3)

Pentru noi, astronomii amatori, fiecare zi fara soare si fiecare seara innorata reprezinta o cazna sufleteasca, alinata doar de somnul dulce de care nu avem parte in noptile cu stele, cand suntem ocupati cu studierea lor.

Spun ca nu avem parte de somn nu pentru ca am fi lunatici, ci pentru ca in luna mai avem de vazut lucruri pe care nu le-am putut observa toata iarna, fie din cauza ca le-a ascuns lumina Soarelui, fie ca a fost innorat, asa cum e cerul iarna de iarna in partea asta de lume. Stiti poate mai bine ca mine ca luna mai este extrem de capricioasa, cu perioade alternante de nori si cer senin, ploaie, ceata si arsita. Imi aduc aminte ca anul trecut luna florilor ne-a adus vant puternic, un inamic greu de invins, in noptile senine, doar cu o montura si un trepied solid. Asadar, ignorand pericolele meteo si infruntand somnul, va propun sa indreptati telescopul sau binoclul spre o zona extrem de interesanta – dupa mine cea mai frumoasa a boltii ceresti de vara: nebuloasele de langa Rho Ophiuchi.

Ce este Rho Ophiuchi?

In primul rand, cateva cuvinte despre constelatia Ofiuc (Ophiuchus). In urma cu 2-3.000 de ani, cand caldeenii au socotit zodiile, Soarele nu trecea prin constelatia amintita. Pe nedrept, Ofiuc a fost exclusa din randul zodiilor, desi, in prezent, astrul zilei viziteaza aceasta parte a cerului. Cei nascuti intre 29 noiembrie si 17 decembrie ar trebui sa fie mandri de apartenenta la cel de-al 13-lea semn al anului: Zodia Ofiuc. Am stabilit. Avem controverse cu astrologii pe aceasta tema, dar nu despre asta vreau sa vorbesc mai departe. Undeva in sudul constelatei gasim, cu ochiul liber, o steluta aparent neinsemnata. Neavand un nume consacrat, ii vom spune, cum ii spun toate cataloagele stelare, Rho Ophiuchi, adica a „r“-a stea ca marime vizuala din constelatia Ofiuc. Daca o privim prin telescop, vom descoperi ca avem de-a face cu 3 stele Si nu cu una singura. Este vorba, ati intuit, de un sistem stelar multiplu. Cu adevarat interesant este ce se afla in jurul celor 3 stele: un complex de nebuloase de reflexie si de nebuloase obscure. Zona este cunoscuta drept cea mai apropiata „maternitate stelara“. Situata la numai 400 de ani-lumina de Pamant, aceasta contine nori moleculari, din care urmeaza sa se nasca stele. In vecinatate, se poate observa si un roi globular care are in componenta cele mai batrane stele din galaxie. Cu alte cuvinte, vom observa o regiune a extremelor, stelele abia create si cele muribunde „respirand“ acelasi „aer“ incarcat al nebuloaselor difuze.

Vecinatatea lui Antares

Cateva conditii trebuie indeplinite, totusi, pentru a cerceta aceasta minunata portiune de cer. In primul rand, nu va asteptati sa vedeti cu ochiul liber ceea ce observati in imagine. Culorile si claritatea imaginilor sunt date de senzorul camerei cu care au fost surprinse – de fapt, de multitudinea expunerilor la care a fost supusa fasia de cer. In al doilea rand, trebuie sa iesiti undeva la munte sau intr-un loc cu cer negru plin de stele, departe de luminile oraselor. Daca reusiti sa vedeti „norul“ Caii Lactee, observatia vizuala si mai ales cea fotografica vor fi o reusita. In fine: unde se afla Rho Ophiuchi? Steaua pe care trebuie sa o cautati pentru a gasi rapid zona despre care vorbim este Antares. Giganta rosie rasare, in prima jumatate a lui mai, in jurul orei 22.30. Deasupra acestei stele, la nici 3 grade, adica la nici o palma intinsa pe cer, se afla Rho. In stanga lui Antares, la numai 10 grade est, puteti observa cu ochiul liber (pe cer negru) celebra nebuloasa obscura Pipa sau Calul. Intotdeauna mi s-a parut ca seamana mai degraba cu un cal decat cu o pipa, pozitia ei „nefireasca“ incurcand putin lucrurile. La miezul noptii, cand Antares se afla deja la 13-14 grade deasupra orizontului, puteti incepe observatiile vizuale. Sesiunea foto lasati-o dupa apusul Lunii. Ideal este sa incepeti in jurul orei 02.00, cand Antares e cel mai sus pe cer, iar Luna va fi asfintit de ceva vreme.

Ce vedem de fapt?
In primul rand, veti sesiza nebuloasa intunecata Pipa, care ocupa o foarte mare portiune de cer, cam 10 grade, situata ea insasi la 10 grade de complexul Rho. Mutandu-va atentia in zona Antares, veti observa nebulozitatea gazoasa din jurul lui Rho. Este, cred, cea mai colorata portiune de pe cer. Asa cum apare in deschiderea articolului (in realitate imaginea trebuie rotita spre dreapta, pana cand Rho Ophiuchi este deasupra lui Antares), in jurul celei mai stralucitoare stele, Antares, se observa o nebuloasa reflexiva galbuie.
 
Mutati-va privirea pe tripleta Rho Ophiuchi: in jurul stelelor se afla nebuloasa IC 4604 de culoare albastra, iar imediat in dreapta ei, nebuloasa 4603, tot albastra. Deasupra lui Antares, va va atrage privirea o aglomerare de stele foarte spectaculoasa. Este vorba despre roiul globular M4. Descoperit la anul 1746, roiul Messier 4 a fost primul care a permis observarea individuala a stelelor din interiorul sau. Este roiul globular cel mai apropiat de Soare, iar telescopul Hubble a descoperit recent ca in componenta lui se afla cele mai batrane stele din galaxia noastra. Daca aveti un telescop mai mare, cu siguranta veti observa si un al doilea roi globular, NGC 6144, situat intre giganta rosie si M4.

Praful albastrui din centrul imaginii reprezinta o alta nebuloasa: IC 4605, iar norul rosiatic din marginea de sus – o nebuloasa pe care vizual nu o veti sesiza, lumina fiind emisa in banda hidrogenului. Asadar, intr-un sector de cer cu latura de numai 3 grade, puteti observa nu mai putin de 7 obiecte stelare. Sigur, surprinderea imaginilor acestui complex de nebuloase si roiuri stelare nu-i o joaca de copii. Dar nu este nici extrem de dificila, daca incepeti prin fotografierea portiunii largi de cer care contine si nebuloasa Pipa. Trageti 10-20 de cadre cu expunere de 2 minute la ISO 400 – sau la ISO 800 daca va permite „zgomotul“ aparatului foto – Si prelucrati apoi imaginile in Photoshop (partea cea mai grea). Bonusul zonei discutate apare dupa ora 23.00, putin mai la stanga de Antares, si se numeste Jupiter. Pentru cei care nu veti reusi sa iesiti din orasele prea luminate, exista consolarea observarii celei mai mari planete. Totusi, daca prindeti un weekend senin, nu stati pe ganduri si mergeti la observatie. Veti vedea cu ochii vostri misterul creatiei: nasterea stelelor, in direct, numai pe… Rho Ophiucus!

Ce-ar fi daca Terra s-ar opri din miscarea sa de rotatie?

Ar fi un lucru grav. Ar fi Apocalipsa. In scurt timp, toate vietatile de pe Pamant ar disparea, in primul rand din cauza incalzirii inegale la care ar fi supuse cele doua emisfere rezultate: una incalzita continuu si abundent de catre Soare, cealalta intunecata si inghetata. Fotosinteza ar fi afectata in cel mai scurt timp. Efectul imediat – scaderea rezervelor de hrana. Din cauza diferentelor de temperatura, furtunile s-ar transforma intr-un fenomen global, intreaga atmosfera devenind un urias uragan. Valurile s-ar transforma in tsunami, iar cutremurele i-ar ridiculiza zilnic pe Richter si Mercalli. Facand haz de necaz, primul efect in cazul in care Pamantul s-ar opri din miscarea sa de rotatie ar fi ca toti astronomii seriosi s-ar muta in partea intunecata, desigur.

Este Universul un superorganism?

Atata timp cat este format din particulele elementare care compun orice organism intalnit la coltul strazii, fie el cu blana sau fara, cineva s-ar putea gandi ca Universul, asa cum il cunoastem astazi, ar putea fi, si el, un organism – ba chiar unul viu si inteligent. Desigur ca aceasta intrebare, cel putin in acest moment al existentei si intelegerii noastre ca specie, este sortita raspunsului NU. In primul rand, Universul nu prezinta „simptome“ organice pentru a se califica drept organism. Nu se reproduce in modul in care o face un organism, nu se hraneste si nu produce excremente. In mod sigur, nu detectam nici vreun metabolism, fara de care orice organism, in sensul obisnuit al cuvantului, nu ar putea exista. Daca mai punem la socoteala si ultimele afirmatii ale specialistilor, care ne vorbesc de materia neagra si de energia neagra din care ar fi formata cea mai mare parte a spatiului, intrebarea isi pierde cu totul sensul, atata timp cat fizica actuala nu este nici pe departe „programata“ sa inteleaga caramizile Universului.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI