Prima pagină Stiinta

Viaţa pe Staţia Spaţială Internaţională

Mihaela Stănescu 09.30.2011 | ● Vizualizări: 6942
Viaţa pe Staţia Spaţială Internaţională     spaţiu, cosmos, ISS, astronaut, viata, microgravitatie + zoom
Galerie foto (12)

La aproximativ 300 km deasupra Pământului, căruia, într-o zi şi o noapte, îi dă ocol de vreo 16 ori, cel mai celebru satelit artificial pus vreodată pe orbită de oameni – Staţia Spaţială Internaţională - adăposteşte un mic grup de oameni ce trăiesc şi muncesc „acolo sus”, structura artificială slujindu-le temporar drept casă. Deşi componenţa grupului se tot schimbă, fiecare membru al său petrecând doar câteva săptămâni odată la bordul staţiei, întreaga organizare, în ansamblu, a acestei „tabere zburătoare” parcă prefigurează coloniile pământene care ar putea, într-o zi, exista pe Lună sau Marte – visul celor mai îndrăzneţi dintre vizionarii de azi.

Până să ajungem să avem colonii pe alte planete ori pe ce corpuri cereşti om mai găsi disponibile şi potrivite, avem, colo sus, un avanpost al civilizaţiei terestre. Asemeni acelor limitanei - soldaţii romani ce străjuiau cele mai îndepărtate frontiere ale Imperiului - astronauţii de pe ISS trăiesc, cumva, la marginea civilizaţiei terestre; desigur, nu în sensul social al expresiei, ci în cel "spaţial".

Mulţi visează să ajungă acolo, să trăiască visul împlinirii într-una dintre cele mai râvnite profesii - cea de astronaut - atraşi de fascinaţia pe care spaţiul cosmic o exercită asupra noastră, a tuturor, şi de fascinaţia pe care ştiinţa şi tehnologia foarte avansate le exercită asupra multora dintre noi.

Dar, odată ajunşi acolo, cu siguranţă viaţa de zi cu zi la bordul ISS ar mai tempera din ardoarea multora; chiar şi drumul până acolo (ca să nu mai vorbim de existenţa cotidiană) cu mare probabilitate, ar stinge exaltarea, beatitudinea, extazul.

După aceea, în cel mai bun caz, ar rămâne conştiinciozitatea, interesul faţă de misiunea de îndeplinit, spiritul de echipă - adică tot lucrurile care ne ajută să ne facem treaba şi aici, pe Pământ. Şi poate, ca sprijin sufletesc, ar mai rămâne undeva, într-un colţ al minţii, ideea că, totuşi, eşti norocos că te afli acolo, că participi la ceva important şi contribui la evoluţia umanităţii. În rest… multă muncă şi rutină, totul în condiţii dificile.

Acolo, totul pluteşte

Mediul de pe ISS are câteva caracteristici speciale, care impun comportamente speciale. Cea mai importantă dintre aceste caracteristici este microgravitaţia, datorită căreia toate cele - oameni şi obiecte - plutesc prin aer, nimic nu stă la locul său decât dacă a fost fixat cu grijă, iar lucruri foarte simple, precum deplasarea de la un punct la altul, curăţenia personală, dormitul, mâncatul şi băutul, trebuie făcute aici într-un anume fel, altfel decât pe pământ.

O altă trăsătură a locului este spaţiul limitat, ceea ce impune fiecăruia atât preocuparea de a nu fi deranjat, cât şi grija de a nu-I deranja pe alţii. Astronauţii au, în general, câte o cuşetă, unde încap ei înşişi, sacii de dormit, câteva obiecte personale şi… cam atât. Cuşetele pot fi închise pe durata odihnei de noapte, pentru un pic de linişte şi singurătate, însă confortul rămâne tare limitat.

Viaţa pe ISS este, afirmă astronauţii care au încercat, supusă unor reguli riguroase de disciplină; nu se poate altfel, într-un spaţiu aşa de îngust, aglomerat şi în care sunt multe de făcut.

Membrii echipajului se trezesc, în general, la ora 6 dimineaţa; urmează toaleta, apoi micul dejun, apoi un moment organizatoric important: şedinţa pentru planificarea activităţilor zilei - o întâlnire pe calea undelor între membrii echipajului şi personalul de la centrul de control al misiunii.

Pe la opt şi ceva, toată lumea e gata de muncă şi fiecare se apucă de treburile pe care le are de făcut în ziua respectivă. Pe ISS se desfăşoară diferite proiecte de cercetare de biologie, fizică, astronomie, meteorologie etc., pentru care trebuie montate experimente, înregistrate date… Se lucrează mult la montarea diferitelor echipamente, la instalarea unor noi componente ale staţiei, care a tot crescut an de an, prin adăugarea unor noi subansambluri, de cele mai multe ori laboratoare de cercetare, cu seturi complexe de aparatură. Uneori, e nevoie şi de ieşiri în exteriorul staţiei, pentru lucrări de montaj sau reparaţii, ce pot dura ore în şir şi sunt foarte dificile.

O parte importantă a activităţii pe ISS o constituie exerciţiile fizice, obligatorii pentru tot echipajul, timp de cel puţin două ore zilnic. O impune mediul special de pe ISS, mai precis tot lipsa gravitaţiei, care are efecte foarte dăunătoare asupra corpului, începând cu aparatul locomotor. Muşchii se atrofiază, scheletul se fragilizează, din cauza pierderii de masă osoasă. Exerciţiul fizic susţinut, care pune la treabă aparatul locomotor, are menirea să prevină aceste consecinţe grave. (Chiar şi aşa, meseria de astronaut este, după cum se constată pe baza a tot mai multe cercetări, una dintre cele mai nefaste pentru sănătate.)


Mâncat, spălat, dormit şi alte treburi zilnice

La ora 13.00 - pauza pentru masa de prânz (o oră), apoi din nou exerciţii fizice şi muncă ştiinţifică şi tehnică. Pe la 19.30, se încheie ziua de muncă, iar astronauţii iau şi ei cina, ca tot omul, şi apoi mai rămân împreună pentru a discuta despre problemele comune sau individuale, până când vine ora de culcare. La 21.30 se dă stingerea.

Drastic, o să spuneţi, cu orele astea timpurii de culcare şi sculare. Asta e, astronauţii sunt acolo la muncă, nu în vacanţă. Nu ştim ce program or fi avut cei câţiva turişti spaţiali care au petrecut sejururi la bordul ISS, dar e greu de presupus că ar fi putut dormi până mai târziu, odată ce membrii echipajului se treziseră şi forfoteau prin spaţiul acela strâmt.

În total, astronauţii lucrează şi exersează aproximativ 10 ore în zilele de lucru, 5 ore sâmbăta şi mai puţin duminica (dacă e de făcut ceva ce nu suportă amânare). Păstrarea, pe cât posibil, a unui program săptămânal asemănător cu cel de pe Pământ îi ajută să-şi menţină ritmul şi echilibrul interior.

Tot pentru a evita dereglarea ritmului nictemeral (alternanţa perioadelor de somn şi veghe), în timpul orelor de somn ferestrele sunt acoperite; altminteri, strania experienţă de a vedea de 16 ori răsăritul şi de tot atâtea ori apusul Soarelui, în 24 de ore (datorită celor 15-16 rotaţii ale ISS în jurul Terrei), ar strica somnul oricui.

Astronauţii dorm în saci de dormit suspendaţi; teoretic, s-ar putea dormi şi fără sac, plutind prin aer, dar acest lucru este evitat, pentru ca oamenii să nu se lovească de butoanele sau ecranele vreunui aparat sensibil. E important să existe o bună ventilaţie, deoarece, altfel, astronauţii s-ar intoxica cu dioxidul de carbon expirat, ce ar rămâne în jurul capului lor (tot din cauza lipsei gravitaţiei).

Mâncarea este păstrată sub formă congelată sau de conserve; fiecare îşi prepară singur ceea ce pofteşte (din ceea ce este). Staţia e dotată cu frigider, aparate de încălzit mâncarea şi un dozator de apă, care furnizează atât apă rece, cât şi caldă. Din cauza modificării circulaţiei fluidelor corporale la nivelul capului, senzaţiile gustative sunt diminuate, mâncărurile par cam fade. De aceea, astronauţii preferă, pe ISS, mâncăruri mai condimentate decât mănâncă în mod obişnuit pe Pământ.

Masa e un prilej de întâlnire, agreabil social, dar, în ceea priveşte plăcerea de a mânca, lucrurile stau cu totul altfel decât aici, jos. În condiţii de microgravitaţie, alimentele lichide, precum băuturile sau supele, trebuie consumate sorbindu-le printr-un pai dintr-un recipient închis; alimentele solide se mănâncă, de la caz la caz, cu mâna sau folosind furculiţa şi cuţitul; acestea din urmă sunt echipate cu magneţi, iar comesenii spaţiali nu trebuie să uite să le aşeze mereu pe tava sau farfuria metalică, pentru a sta fixate. Curăţenia după masă e mai importantă ca oriunde; orice bucăţică de mâncare, chiar firimiturile, trebuie adunată din aer, ca să nu nimerească accidental în măruntaiele cine ştie cărui aparat şi să-l blocheze.

Activităţile legate de igiena personală trebuie să atingă un echilibru între nevoia de a fi curat şi aceea de a folosi cât mai puţină apă. Pe ISS, apa e o resursă preţioasă. E nevoie de apă pentru băut, gătit, spălat, pentru anumite experimente, iar cum apa nu poate fi stocată sub formă comprimată, ea ocupă un volum mare. Pe de altă parte, spaţiul e limitat, ca şi greutatea pe care o pot căra navetele de aprovizionare şi staţia spaţială însăşi. Deci, apa trebuie folosită cu parcimonie. Astronauţii utilizează, pentru igienă, şerveţele umede speciale şi folosesc pentru clătire un volum mic de apă. Pasta de dinţi este şi ea de un tip special, comestibilă, pentru a putea fi înghiţită şi a economisi astfel apa.

Toaletele nu sunt din cele în care tragi apa, ci sunt dotate cu un sistem de aspirare a reziduurilor solide, care sunt apoi stocate într-un container de aluminiu şi expediate pe Terra, cu navetele spaţiale. (Scuzaţi intrarea în amănunte de acest tip, dar ele ne ajută să înţelegem mai bine constrângerile impuse de viaţa de astronaut.)

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale economisirii apei - pe cât de mult mediatizat, pe atât de puţin îmbietor, - este reciclarea urinei, într-un sistem performat de filtrare şi sterilizare, care recuperează apa din produsul de excreţie cu pricina şi o transformă în apă potabilă.

Una peste alta - o viaţă dificilă, fizic şi psihic, motiv pentru care puţini sunt într-adevăr capabili să o suporte. Din fericire, omenirea e destul de mare, aşa că încă se găsesc încă destui oameni în stare de astfel de misiuni.

Staţia Spaţială Internaţională a fost ocupată continuu, începând din noiembrie 2000. Expediţii după expediţii s-au succedat, fiecare cu specificul ei, cu obiectivele ei, cu dificultăţile ei. Cei aflaţi la această oră acolo sus sunt membrii celei de-a 29-a expediţii.

Informaţiile aflate cu prilejul acestor misiuni sunt extrem de valoroase pentru viitoarele misiuni spaţiale ale umanităţii. Un enorm volum de date noi privind efectele şederii îndelungate în cosmos asupra fiziologiei plantelor şi animalelor, asupra corpului şi a psihicului uman, s-a adunat în cei aproape 11 ani de cercetări pe ISS. Consecinţele misiunilor spaţiale asupra sănătăţii umane au fost reevaluate, iar pe baza acestor cunoştinţe, se caută deja soluţii pentru a contracara problemele ce ar putea apărea în cursul proiectatelor misiuni cu echipaj uman spre ţinte îndepărtate, precum planeta Marte.

Cele mai recente informaţii spun că ţările implicate în construirea şi întreţinerea ISS au decis că aceasta va mai rămâne în funcţiune cel puţin până în anul 2020, posibil chiar până în 2028. Ne mai rămân, deci, ani buni pentru a învăţa şi mai mult despre cum să cucerim spaţiul, împingând tot mai departe graniţele până la care putem ajunge "în persoană".