Home » Știință » Chipurile luminii culori si simboluri

Chipurile luminii culori si simboluri

Publicat: 15.08.2007
La inceput a fost Cuvantul, dar oranduirea materiei, Facerea, Geneza sau Cosmogonia au insemnat, intai de toate, o despartire a intunericului de lumina, atat in lumea crestina, cat si in mitologia hindusa ori chineza. Pentru Hermes Trismegistul (in Tabula Smaragdina, lucrare considerata de alchimisti un soi de Tabla a Legii), cuvantul insusi este o aratare a luminii: Mai intai se ivi lumina cuvantului lui Dumnezeu.

Rosu
retutindeni, rosul este considerat un simbol al fortei, al principiului vital, al bogatiei. El este culoarea focului si a sangelui si, la fel ca acestea, contine o ambivalenta simbolica. Focul incalzeste, dar si mistuie, arde. Sangele inseamna viata, dar este si durere, pentru ca da culoare ranilor. Rosul deschis este diurn, masculin, tonic, in vreme ce rosul inchis este nocturn, feminin, tainic. Primul insufleteste, incurajeaza, da aripi, precum rosul drapelelor, al firmelor, al ambalajelor publicitare, al fundelor aniversare, cel de-al doilea indeamna la vigilenta sau chiar la neliniste – vezi rosul semafoarelor ori al becului ce interzice intrarea intr-un studio foto sau cinematografic. Tot asa, felinarul rosu de la bordelurile de pe vremuri putea sa para o invitatie, dar implica si incalcarea unei interdictii fixate de epoca respec­tiva, anume infranarea impulsurilor sexuale, a libidoului. In toate tarile comuniste, rosul a fost recuperat drept culoare a celor oprimati, a luptei pentru propasire. Pentru cei care au scapat de acest regim, el este, acum, sinonim al terorii. Pentru locuitorii vechii Rome, rosul era Culoarea prin excelenta, purpura imperiala. Prin comparatie, albastrul era pentru ei un simbol al barbariei, al natiilor neevoluate.

Albastru
intre toate culorile, albastrul este cea mai adanca (privirea patrunde in el fara sa intalneasca vreun obstacol si poate rataci la nesfarsit), dar si cea mai imateriala, pentru ca este alcatuita dintr-un vid acumulat (aer, apa, cristal). Vidul este rece si tot asa este si albas­trul, cea mai rece dintre culori. Oropsit de romani (care nici nu aveau un cuvant propriu pentru a-l desemna), albastrul a fost numit in limbile neolatine prin cuvinte imprumutate din germa­na (blau) sau araba (lazurd – azur). Si in Evul Mediu, aceasta culoare a avut aceeasi soarta trista, dar incet-incet a prins sa se afirme. Straiele Sfintei Fecioare au inceput sa fie figurate in albastru. A devenit o culoare a Divinitatii, prin asociere cu Cerul, si multe case regale l-au folosit emblematic. In epoca noastra, este o culoare a invingatorilor si a celor alesi (sange albastru). Nu trebuie uitat insa ca, in multe situatii, isi pastreaza conotatiile negative. Spunem „o frica albastra“, vorbim de faptul ca situatia a „devenit albastra“. In germana, „a fi albastru“ inseamna a-ti pierde cunostinta. In lupta simbolica a Cerului cu Pamantul, albastrul si albul se aliaza impotriva rosului si a verdelui.

Verde
e se intampla daca amestecam, pe o paleta, galbenul si albastrul? Galbenul reflecta lumina rosie, verde si galbena, iar albastrul – pe cea verde, violeta si albastra. Cum se poate observa, singura lumina comuna reflectata este verdele. Prin urmare, amestecul rezultat va fi verde. Verdele este culoarea regnului vegetal, culoarea primaverii si a renasterii naturii. El are o valoare mitica, e culoarea pasunilor terestre dar si ceresti. „Erin cea verde“ era, inainte de a deveni numele Irlandei, numele insulei preafericitilor din lumea celtica. In zilele noastre, verdele este un simbol al dezindustrializarii, al lumii ecologice, al mediului sanatos. Greenpeace salveaza nu doar natura, ci si oamenii. Specialistii in marketing si in comunicare au ajuns la concluzia ca verdele este cea mai linistita culoare, neemanand bucurie sau tristete. In societatea culorilor, verdele este ceea ce e burghezia in societatea oamenilor: o lume satisfacuta, nemiscata. A fi verde inseamna a fi tanar; a fi roman verde nu inseamna insa nimic bun, iar vina o poarta, cum va puteti imagina, Miscarea Legionara. Sa nu uitam insa ca eroii omenirii sunt incoronati dintotdeauna cu frunze verzi de laur. Divinitatile poarta aceiasi lauri, dar poleiti cu galben de aur.

Galben
ea mai calda si mai expansiva dintre culori, galbenul este culoarea aurului, a regimului solar, culoarea in care erau invesmantati zeii. Vishnu are straie galbene, iar oul cosmic al lui Brahma straluceste ca aurul. Galbenul este culoarea vesniciei, asa cum aurul este metalul nemuririi. Galbenul auriu acopera solemn patrafirele preotilor, anafornita, cadelnita si crucea. Icoanele, ca sa-si vesteasca mesajul divin, folosesc graiul galbenului auriu. Ambivalenta culorii este insa pregnanta. Este cazul islamului, pentru care galbenul auriu inseamna intelepciune, in timp ce galbenul palid inchide in sine tradarea si dezamagirea. Limbajul comun a ajuns sa rastoarne complet simbolul: sindicalistii il numesc „galben“ pe muncitorul care isi tradeaza confratii. Acelasi izvor simbolic negativ a nascut steaua galbena aplicata evreilor in timpul celui de-al Doilea Razboi (evreii valorizau invers semnul, in care vedeau lumina binefacatoare a lui Iahve). In traditiile teatrale chineze, este limpede, de asemenea, functia negativa a galbenului. Actorii se machiau in galben ca sa indice cruzimea si fatarnicia. De altfel, in simbolistica chineza, galbenul se naste din negru.

Foto: Guliver, Corel, Photoland, Mediafax

 


Sa fie lumina! Si a fost lumina, iar o data cu ea au coborat in lumea noastra culorile. Lumina si culorile ce o alcatuiesc au nascut spatiul (precum in Cabala), au intemeiat lumea, au scos-o din tenebre (Post tenebras lux), i-au restituit formele si i-au insuflat viata. Jean-Paul Roux citeaza marturia unui calugar tibetan potrivit careia oamenii de la inceputul vremurilor se inmulteau cu ajutorul unei lumini ce emana din corpul barbatului si patrundea in matricea femeii, fecundand-o. Iata de ce culorile au, poate, intre toate insusirile materiei, cel mai bogat simbolism universal, nu doar la nivel geografic, ci la toate palierele fiintei umane si ale cunoasterii: cosmologic, psihologic, mistic, religios, biologic sau etic.

In afara culorilor fundamentale care construiesc lumea vizibila, ochiul uman mai poate distinge inca cel putin 700 de nuante. In functie de epoca sau de tara, oamenii le-au interpretat insa in chipuri diferite si, uneori, le-au conferit valori contradictorii. Negrul, bunaoara, este, in multe culturi, o culoare a doliului si alimenteaza credintele magice: animalele cu blana neagra sunt considerate nefaste – un caine negru aduce moartea, gaina neagra este folosita in vrajitorie. Negrul semnifica insa la egipteni viata eterna, inceputul dinaintea nasterii sau germinatia. In lumea islamica, steagurile negre ale abbasizilor inseamna revolta si demnitate. Pentru musulmanii din Spania, culoarea doliului este albul. Tot asa, verdele evoca in general natura, prospetimea, vigoarea. In Evul Mediu, insa, el era culoarea diavolului. ?

Alb
lbul este culoarea supunerii, a disponibilitatii si a puritatii. O culoa­re a pacii, dar si a mortii si renaste­rii. Albul – candidus – este culoarea candidatului, adica a celui care isi va schimba condi­tia. Pentru criticii pictorilor impresionisti (care, dorind sa capteze lumina, ameste­cau alb in fiece culoare), albul era insa cel mai palid dintre griuri. Imaginati-va o sala de chirurgie. Tot blocul operator este alb, curat, aseptizat, imaculat. Albul este culoarea puritatii, dar, la origine, nu era o culoare pozitiva, ci doar una neutra, aratand ca nimic nu s-a intamplat: acesta este sensul albului virginal – neutru, pasiv. Bisturiul chirurgului va face sa tasneasca sangele vital si va pata cearsafurile si halatele. Tot asa, rasaritul Soarelui inroseste albeata zorilor, moment al neutralitatii si al inceputului nedefinit. Rochia de mireasa este, de fapt, vesmantul celei care merge spre casatorie: odata ritualul implinit, albul va lasa loc rosului.

Negru
Negrul, ca si albul, poate insemna absenta culorii sau suma tuturor culorilor. Este, cu alte cuvinte, o negare sau o sinteza. Dupa cum isi inchipuie infernul la nord sau la sud, popoarele considera una dintre aceste directii ca fiind neagra. Nordul era negru pentru azteci sau chinezi, in vreme ce, pentru mayasi, negru era sudul. Cel mai adesea, aceasta culoare este inteleasa sub aspectul ei rece, negativ. Este simbol al doliului resemnat, fara speranta, o culoare a penitentei si a renuntarii la bucuriile acestei lumi. Calugarii se imbraca insa, din toate timpurile, in negru si ca sa-si proclame credinta. Calaretul din Apocalipsa sta pe un bidiviu negru, in crestinism Printul Intunericului este negru. Un caine rau este negru in cerul gurii, un pesimist „isi face ganduri negre“, iar scolarii din Anglia numesc Black Monday (Lunea neagra) ziua reinceperii cursurilor. Negru este insa si pamantul fertil, pamantul cu morminte­le din el, salas al mortilor, dar pregatind renasterea acestora. Cuvintele din Evanghelie „Daca samanta nu va muri“ nu pot fi inchipuite fara aceasta matca neagra, capabila sa redea viata. Negrul este sfarsit, dar si inceput.

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase