Home » Știință » Orasele la care visam

Orasele la care visam

Publicat: 03.09.2007
In ultimii ani, cresterea necontrolata a populatiei, poluarea excesiva si lipsa unor mijloace eficiente de transport au determinat sociologii si arhitectii sa caute solutii noi, radicale pentru ca aceste probleme sa nu se mai repete. Se prognozeaza ca, incepand din a doua jumatate a acestui secol, conceptul de metropola se va perima, actualele megaorase urmand a fi inlocuite de asezari relativ mici, dar extrem de functionale, construite pe baza principiului all in one si a conceptului de self-charging town.

Daca, din punct de vedere social, orasul reprezinta deja o forma avansata de organizare, indeplinind functii numeroase si complexe (administrativa, industriala, comerciala, politica si culturala), din punct de vedere tehnic, el continua sa fie doar o aglomerare de cladiri care formeaza ansambluri arhitecturale caracteristice.

Or, tocmai aceasta aglomerare, alaturi de dinamica de cele mai multe ori imprevizibila a oraselor secolului XX, sta la baza ideilor revolutionare legate de orasele viitorului. Potrivit acestor idei, noua forma de organizare va consta, cel mai adesea, intr-o singura megaconstructie care – fie ca va domni deasupra norilor, fie ca va fi una subacvatica – va reprezenta un complex dezvoltat pe verticala si realizat cu ajutorul robotilor, pe baza proiectarii computerizate.

Va prezentam, in continuare, patru proiecte de urbanism ale secolui XXI. Primele trei, Sky City, Piramid City si Underwater City, s-au nascut din cautarile edililor si arhitectilor niponi, Japonia fiind tara care se confrunta cel mai acut cu problema lipsei de spatiu, in contextul cresterii continue a populatiei. Al patrulea, Star City, reprezinta un proiect comun NASA-ESA, fiind gândit ca o extensie a statiei spatiale internationale, care s-ar putea realiza in urmatorii 30 de ani.

Sky City
Proiectul Sky City va adauga orasului Tokyo trei megacladiri. Acestea vor depasi cu mult inaltimea celebrilor zgarie-nori si vor comunica intre ele prin platforme pe care vor functiona dife­rite utilitati. Sky City va gazdui 350.000 de rezidenti, pe langa cei 100.000 de angajati, studenti si vizitatori zilnici. Actualmente, proiectul poate da impresia de creatie science-fiction, dar, in opinia specialistilor niponi, el va reprezenta una dintre cele mai viabile solutii pentru suprafetele intens populate. Spatiile de locuit vor fi principala componenta a viitorului oras.

O parte dintre ele, construite pe aripile exterioare ale ansamblului, vor oferi superbe privelisti panoramice. Arhitectii considera ca, dupa finalizarea primelor etaje, acestea vor putea fi imediat date in folosinta, etajele superioare urmand a fi ridicate ulterior. Interiorul fiecareia dintre cele 14 platforme ale ansamblului va beneficia de ample spatii verzi, iar cele patru anotimpuri din exterior vor putea fi reproduse si aici.

In orele de varf, oamenii se vor deplasa catre complexul principal cu ajutorul unui metrou rapid, care va circula intr-o singura directie si va ajunge la platforme inconjurand cladirile prin exterior. Prezentand trasaturile unui oras complet, Sky City va fi mai mult decat un complex de locuinte si birouri.

Intre cele trei cladiri-piloni este proiectat un stadion olimpic suspendat, ansamblul urmand sa beneficieze de toate facilitatile metropolelor actuale. Rotunjita pentru a rezista asaltului curentilor de aer, foarte puternici la astfel de altitudini, zona centrala de control, localizata pe platforma care va uni cele trei megacladiri, ar putea include un heliport sau un miniaeroport. Lifturi de mare viteza vor urca pana la inaltimea de 1.000 de metri intr-un timp-record de circa 2 minute.

Text si grafica 3D: Sebastian Georgescu, Vlad Radulescu/Nulli Secundus

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase