Home » Timp Liber » Internet (iulie)

Internet (iulie)

Internet (iulie)
Publicat: 06.07.2007
Daca creezi in mod curent prezentari pentru clienti, sefi etc., stii probabil ca diagramele sunt unele dintre punctele care iti iau cel mai mult din timp, chiar si daca ai dexteritate in Powerpoint. Exista o aplicatie online exact pentru acest lucru si e mai simplu decat credeai.

Regele schemelor

Site-ul pe care trebuie sa intri este www.flowchart.com. Dai un clic pe „Sign Up“ si scrii adresa ta de e-mail. Dupa vreo zece minute, iti va parveni invitatia (cel putin asa s-a intamplat la testare) sa te inscrii pe site. Creatorii lui te avertizeaza ca e vorba de o varianta demo, ca sa nu te superi pe ei in caz de esec. Daca ai trecut de faza asta si ai deja un cont, vei vedea in partea superioara o fereastra cu cinci optiuni: „New Chart“, „Chart Manager“, „User Profile“, „My Images“ si „Logout“. Bineinteles, ca sa creezi o diagrama, dai un clic pe „New Chart“. Acum vine partea mai grea, pentru ca trebuie sa alegi domeniul pentru care creezi acea diagrama, iar site-ul ofera cam toate optiunile posibile, de la scheme electronice, pana la organigrama unei societati. Sunt scheme presetate pentru fiecare categorie, ca sa-ti ofere un minim de pornire in realizarea diagramei. Pentru a pricepe despre ce este vorba, am ales o schema logica de organizare a unei retele informatice. A aparut in fereastra o schema simpla a unei retele cu trei servere si un router. Toate elementele grafice (serverele, liniile dintre ele etc.) pot fi copiate sau mutate de colo-colo cu mausul, ca sa realizezi schema asa cum iti doresti. Daca ai facut o greseala, ai la dispozitie comanda „Undo“, sageata curbata din stanga sus. De altfel, nu sunt foarte multe comenzi si toate se afla in meniul de sus, ca in Word. In afara de simbolurile grafice care apar pe ecran, in stanga gasesti sute de alte imagini si figuri geometrice pe care le poti insera in diagrama. Am dat chiar si de un desen cu un raton care se uita intr-o cutie. Cu dublu clic pe o imagine, adaugi si o mica descriere a acesteia. OK, ai reusit sa creezi diagrama. Acum o salvezi pur si simplu, pentru a o gasi in continuare in cont. Celelalte optiuni sunt insa mai interesante: salvarea diagramei sub forma de document PDF sau poza PNG, ori imprimarea acesteia. Optiunile se pot selecta de la sageata din dreapta simbolului ce reprezinta o discheta. In dreapta sus vei vedea un buton pe care scrie „Collaborate“. Daca dai un clic pe el, iti va aparea o fereastra unde esti rugat sa alegi unul sau mai multe persoane cu care sa lucrezi concomitent la diagrama. Da, se poate, dar si acea/acele persoana/e trebuie sa-si creeze un cont pe site.

La vie en rose
Chiar daca pentru unii repre­zin­ta doar finalul, simplu, eli­berator, al cursei Paris-Dakar, Senegalul este unul dintre cele mai intortocheate si bogate in surprize melea­guri din spatiul Africii negre. Cu exemplare umane splendide, cu un adevarat cult al trupului (sportul national – luptele, randuite dupa ceremonialuri imuabile, care emana gratie si, in acelasi timp, forta), desfasurand o geografie plata, dar o flora si o fauna de o ametitoare policromie, Senegalul, cel mai vestic teritoriu al Africii (cu cel mai cutezator punct indreptat spre vest, la Ngor Almadies), are un profil ce seamana cu al unui om care rade (iar rasul e chiar estuarul fluviul Senegal). Rade de saracie si de nevoi, de prea mare caldura si de prea putina apa, de prea mult argint si de prea frumoase scoici si pesti. Despre toate acestea si despre multe altele inca, ne povesteste www.senegalaisement.com, un site care ne poarta prin cultura locului, prin gastronomie, sporturi, turism, politica, geografie, zoologie si istorie. Cei mai fericiti vizitatori vor fi desigur cei care chiar doresc sa puna piciorul pe aceste pamanturi, pentru ca vor fi calauziti cu sfaturi atent dramuite si bine documentate despre cum sa nu se rataceasca printre dune, baobabi si… obiceiuri. De la Saint-Louis, vechea capitala a unui trecut colonial prosper, la Ziguinchor, ospitaliera regiune din Casamance, trecand prin Gorée, insula Roz si prin Dakar, amatorii de calatorii urbane vor gasi nesfarsite prilejuri de uimire. Cei pasionati de natura vor fi ispititi de curiozitati precum Lacul Roz, care isi de­clina culoarea de baza in toate nuantele ima­ginabile, Insula Scoicilor Fadiouth sau parcurile nationale, dintre care nu trebuie scapat din vedere Djoudj, cea de-a treia rezervatie ornito­logica a lumii. Un pont, doar unul dintre multele pe care le ofera site-ul: daca va aflati intre 24 si 27 decembrie la Saint Louis, veti avea prilejul sa asistati la Sarbatoarea Felina­relor, o defilare nocturna cu aer brazilian, in care sunt purtate pe strazi, in sunet de djembe si de cantece traditionale, lampioane de pana la 5 metri inaltime, care de care mai colorate.

Desprepolitica regimurilor.
Daca ati hotarat sa mai span­zurati cateva kilograme in plus si ezitati intre cele o mie si una de retete de slabire existente, Doctissimo (www.doctissimo.fr/html/nutrition/mag_2001/mag0831/regimes_niv2.htm) va poate scoate din incurcatura. Aici au fost duse la bancul de probe numeroase regimuri, astfel incat din fiecare au fost extrase pilde utile si lipide in exces. Inainte de a porni in aventura oricaruia dintre ele, Doctissimo ne avertizeaza ca un regim nu inseamna nimic daca nu este insotit de activitate fizica si de un examen medical care sa garanteze ca organismul nu a fost perturbat. Intre regimurile momentului (regimul pe baza de supa, regimul pe baza de fibre sau cronoregimul) si regimurile clasice (regimul hipocaloric, regimul pe baza de excluderi, metoda Weight Watchers, regimurile cu substitut de mese, regimurile disociate), site-ul isi face o bucurie din a alege. Acum, propu­nerea se numeste regim hiperproteic si se bucu­ra de un succes in continua crestere. Regimul rezida in consumarea de prafuri sau bauturi pe baza de proteine. E bine de stiut ca, dupa ce ii puneti capat, kilogramele se napustesc la loc. Si atunci? Si atunci, Doctissimo!

Text: Claudiu Andone

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea