Home » Travelling » Ragusa – perla Adriaticii

Ragusa – perla Adriaticii

Publicat: 09.11.2007
Prin secolele XV-XVI, rivaliza cu Venetia si devenise un loc in care infloreau si artele, nu doar comertul. Astazi, principala zona turistica a Croatiei continua sa-si pastreze atat monumentele de arhitectura, cat si spiritul cosmopolit de altadata.

Inaugurat in 2002 si aflat la o inaltime de 52 de metri deasupra marii, podul lung de 481 metri a scurtat distanta fata de Split, pe ruta de coasta, cu 12 kilometri. Este unul dintre cele mai mari poduri din lume sustinute de cabluri si de un singur pilon.

In jurul pietei (Placa sau Stradun) pe care este situata aceasta cafenea, a fost unificata Ragusa in secolul XII. Pavata cu piatra in 1468, piata a fost reconstruita in 1667, dupa ce, in prealabil, fusese distrusa in urma unui cutremur de proportii. Zidurile vechi ale orasului au fost inaltate, incepand cu Evul Mediu, in etape succesive, dar au fost serios avariate in 1991-1992, in timpul conflictu­lui din fosta Iugoslavie. Refacute dupa razboi, fortificatiile au primit girul UNESCO in 2005. Crenelurile cetatii raguzane erau dotate cu nume­roa­se guri de foc, primele piese de artilerie fiind aduse aici inca in secolul XIII.
Zidurile groase construite in continuarea bastionului natural stancos reprezinta una dintre explicatiile mentinerii timp de secole a independentei micutei republici adriatice. Cealalta este diplomatia de care au dat dovada conducatorii locali intre secolele XV-XIX.

Construita, in 1438, langa biserica franciscana, ca parte a unui sistem de aductiune a apei lung de 12 kilometri, fantana Onofrio si-a luat numele de la cel care a finantat ridicarea ei (Onofrio della Cava). Partial daramata la cutremurul din 1667, a pastrat intacte cele 16 masti sculptate

Peste o suta de cafenele si terase – intotdeauna supraaglomerate in timpul Festivalului de Vara (tinut intre 1 iulie si 31 august in fiecare an si ajuns la a 58-a editie) – sunt localizate in orasul vechi, profitand de strazile pitoresti, pe care istoria si-a pus o seducatoare amprenta. Orasul vechi abunda de stradute vechi si inguste, construite in panta, cu majoritatea cladirilor datand din perioada medievala, cand au fost durate de catre bogatii negutatori raguzani, aprigi cutreieratori ai marilor si oceanelor lumii

In portul in care alta­da­ta acostau corabiile incarcate cu marfuri aduse din India, din Orient sau chiar din America (Ragusa a fost intre primele tari care au recunoscut Statele Unite!), astazi sosesc vasele de croaziera, printre care se strecoara micile ambarcatiuni ale pescarilor locali

Situat la extremitatea pietei Stradun, palatul Sponza (1516) este, poate, cea mai eleganta cladire din oras, cu arcadele si ferestrele sale gotice
Inclus, Inca din 1979, pe lista siturilor culturale protejate de UNESCO, Dubrovnik, orasul istoric din Croatia, si-a cunoscut perioada de glorie pe vremea cand, cunoscut sub numele de Republica Ragusa, era un centru comercial si de navigatie comparabil cu Cetatea Dogilor, vecina de peste mare. Toponimul folosit pe atunci era unul de origine dalmata, cel slav fiind adoptat dupa primul Razboi Mondial, cand orasul a fost inclus in Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, viitoarea Iugoslavie. Asezarea fusese, insa, fondata in secolul VII, de catre refugiatii de origine latina din orasul vecin Epidaurus (azi, Cavtat), carora, mai tarziu, li s-au adaugat slavii din tribul Dubronilor, ei insisi amenintati de alte valuri migratoare. Construit pe un istm, orasul a beneficiat enorm de pe urma activitatilor desfasurate in cele doua porturi ale sale. Pus, initial, sub pro­tec­tia Bizantului, trece o perioada (1205-1358) sub obladuirea puter­ni­cului oras-stat Venetia.

Cateva decenii va face parte din Regatul Ungariei, dupa care, pana in 1808, va functiona ca republica independenta. Este perioada sa de maxima inflorire, cand dezvolta legi proprii si toate institutiile specifice unei democratii (inca din 1418, va aboli comertul cu sclavi). Bogatia provine din comertul facut de negutatorii ei, care navigheaza pana in India sau America, dar se intorc intotdeauna acasa atrasi de sistemul revolutionar de facilitati fiscale. In secolul XVI, aici se refugiaza din Peninsula Iberica, in special din Portugalia, valuri de evrei convertiti. Multi dintre ei sunt bancheri, astfel ca influxul de capital este semnificativ. In 1806, orasul e silit sa capituleze in fata trupelor lui Napoleon, anexarea avand loc doi ani mai tarziu, dar numai pana in 1815, cand va reveni Imperiului Habsburgic, in urma Con­gre­sului de Pace de la Viena. Recen­samantul din 1848 numara 16.000 de italieni, 80.000 de ortodocsi sarbi si 320.000 de catolici croati. Dupa dezmembrarea Iugoslaviei in 1991, armata sarba supune orasul unui asediu de sapte luni, timp in care bombardamentele artileriei provoaca pierderi incalculabile. Dupa reinstau­ra­rea autoritatii croate, in 1992, se incearca refacerea sau, dupa caz, re­con­struirea tuturor imobilelor afectate, operatiunea fiind incheiata cu succes in 2005. Asta face ca batrana Ragusa sa redevina un loc pentru turistii initiati, atrasi aici de Festivalul de Vara, de umbra poetului baroc Ivan Gundulici (cel care a prezis in versuri caderea Imperiului Otoman) sau de insula Lokrum, din golful orasului, unde se zice ca, la 1192, a naufragiat… Richard Inima de Leu.

Foto: Northfoto

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției