Home » Maratoanele Descopera » Vikingii marii cuceritori » Descoperirea unei bărci vikinge extrem de rare a intrigat arheologii

Descoperirea unei bărci vikinge extrem de rare a intrigat arheologii

Descoperirea unei bărci vikinge extrem de rare a intrigat arheologii
Publicat: 17.10.2018
Arheologii norvegieni au folosit tehnologie radar pentru a descoperi o barcă vikingă extrem de rară în ceea ce experţii descriu ca fiind o reuşită „uimitoare”.

Cercetătorii de la Norwgian Institute for Cultural Heritage Research (NIKU) au localizat nava cu ajutorul georadarului în regiunea Østfold, în sud-estul Norvegiei. Vasul, lung de 20 de metri, care este localizat într-un mormânt, se află la o adâncime de doar jumătate de metru, scrie Fox News.

„Datele indică faptul că partea de jos a bărcii este încă păstrată”, au precizat cei de la NIKU, notând că lemnul de pe fund şi chila sunt vizibile.

Knut Paasche, de la departamentul de arheologie digitală de la NIKU, descrie descoperirea ca fiind „uimitoare”, adăugând că doar trei bărci vikinge bine conservate au fost găsite în Norvegia.

În trecut, în situl de la Østfold, au mai fost găsite şi alte opt morminte, dar care au fost distruse de jefuitori. De asemenea, datele culese de georadar indică prezenţa unor construcţii de tip ”longhouse”, dintre care unele sunt „remarcabil de mari”.

Familiile vikinge trăiau în aceste clădiri fără ferestre care au forma unor hale, care mai ofereau adăpost şi pentru animale.

Situl se află lângă un mormânt monumental viking. Astfel, barca formează o parte din cimitir pentru nobilime, cu scopul de a-şi înfăţişa puterea şi influenţa.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Opt mituri despre vikingi care s-au dovedit a fi false

Despre berserkeri si alte mituri vikinge

De ce puternicii vikingi nu au putut cuceri micuţa Irlanda

Asediul Parisului de către vikingi. ”Fără aceste asedii, probabil că alt oraş ar fi devenit capitală”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase